Schimbarea unui sistem prin transformarea sa profundă

Faptul că un sistem este cu adevărat în modernizare doar dacă moare prin transformarea sa în ceva nou (metanoia), are o fundamentare şi-n Geneza (15): Dumnezeu a lucrat asupra lui Avraam când acesta avea trupul deja "amorţit” pentru a-i da un fiu (Isac). A creat viaţă pe un trup "mort” pentru că omul firesc nu poate lucra cu Dumnezeu. Similar cu deosebirea dintre legalism (respectarea legilor, ceea ce reprezintă firea veche) şi legea nouă şi sfântă a lui Dumnezeu, creativitatea cercetătorului nu poate realiza ceva nou şi frumos dacă este înţepenit în tradiţie şi precepte vechi (1 Cor. 5.7). Metoda de ascultare "prin credinţă, nu prin vedere” (2 Cor. 5.7) duce la ideea de creativitate în pasul următor, chiar şi fără a avea certitudini experimentale, bazându-ne pe inefabilul de care este în stare sufletul. 

Tranziţia de la o societate la alta, de la o industrie la alta, de exemplu în România de după 1989, trebuia realizată prin transformarea societăţii, a economiei, industriei, a mentalităţilor vechi (Romani 4. 22-24). Trebuie să moară firea pământeană a omului, pentru ca omul să primească viaţa veşnică. Prin credinţă avem viaţă (Romani 5.1). Omul nou este posibil după ce se leapădă de firea sa veche. Faptul că sistemele vechi au fost distruse, în loc să fie transformate  generează deja reproşuri crescânde: 

https://cuncev.wordpress.com/2025/06/26/se-aud-ironii-si-reprosuri-din-viitor/
Sămânţa nu este distrusă, ci este pusă în sol unde moare treptat transformându-se într-o nouă plantă, după cum, cel credincios renunţă la firea pământească pentru ca Dumnezeu să clădească firea nouă.